Vine CANICULA!

Canicula și efectele ei asupra noastra și a animalelor noastre de companie


          După ce aerul rece al iernii începe să-și piardă puterea și zilele mai călduroase își fac simțită prezența, spunem că vine primăvara. De aceea ne schimbăm garderoba și ne pregătim pentru zilele mai calde punând deoparte paltonul și căciula croșetată de la bunica. 
La fel fac și animăluțele noastre de companie prin acel proces numit năpârlire: primăvara îmbracă hainuțele subțiri, iar toamna le îmbracă pe cele groase. Pentru animăluțele care sunt ținute în apartament, procesul de năpârlire este dat ușor peste cap, motiv pentru care s-ar putea să apară de mai mule ori pe an, necesitând un toaletaj ceva mai atent!

Dar ce facem atunci când hainele subțiti nu sunt de ajuns ca să scăpăm de senzația de căldură? Haideți să înțelegem, pentru început, ce e CANICULA!

Canicula este un fenomen meteorologic de dogoare, fierbințeală, înăbușeală, năduf,  pârjol, toropeală, zăpușeală, care apare tot mai frecvent în procesul de încălzire globală. Canicula se manifestă printr-o căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară, în principal când temperaturile ajung să depășească 35 de grade.(1)

             Alte surse clasifică fenomenul ca fiind o creștere bruscă de temperatură - cu până la 10 grade, dintr-o anumită perioadă. (2)

  Aceste creșteri bruște de temperatură și senzația de înăbușeală pe care acestea le oferă, reprezintă un adevărat pericol pentru noi toți! 

Când suntem afectați de caniculă, simptomele sunt: stările de leșin, amețelile, durerile de cap, grețurile, crampele musculare sau bătăile cardicace accentuate.

La animăluțele noastre de companie, povestea stă puțin diferit:
Spre deosebire de oameni, câinii și pisicile nu transpiră, deci nu se pot răcori prin acest mod. Este un mit cum că pisicile și câinii transpiră prin pernuțe. “Secrețiile de la acest nivel sau de la nas, gură sau limbă nu joacă rolul transpirației. Acestea protejează și umezesc, dar sunt insuficiente pentru a răci sângele”, explică Kimberly May, veterinar la American Veterinary Medical Association.(3)
Simptomele că animăluțul nostru suferă de caniculă sunt:
- pierderea elasticității pielii;
-mucoase uscate și lipicioase;
-lipsa poftei de mâncare; 
-gâfâială excesivă;
-letargie;
- câinele este apatic sau nu mai reacționează prompt...
Cum câinii nu au glande sudoripare, termoreglarea se face doar prin respirație. Așa că înțelegeți acum de ce stă cu gura deschisă și limba de o șchioapă afară.(4)
 Dr. Daniel Lescai a scris un articol concis despre efectele căldurii excesive asupra animalelor și vă invit să citiți acest articol aici: http://doctor-vet.ro/efectele-caldurii-excesive-asupra-animalelor-sunt-dezastroase-hipertermie-soc-termic-edem-cerebral-atentie/ .
Acesta explică clar care sunt etapele pe care le parcurge organismul unui câine de la deshidratare la posibila moarte:

Mai întâi animalul suferă de deshidratare. Respiră foarte repede, salivează excesiv pentru a putea evapora cât mai mult lichid și de a scădea temperatura sângelui ce ajunge la nivelul venelor linguale, ducând astfel la o scădere a temperaturii corporale. Apare deci deshidratarea. Urmează creșterea temperaturii corpului peste 39-39,5 de grade. Aceasta fiind deja o temperatură crescută peste limita admisa. Nu este febră ci este hipertermie căci nu este o inflamație generală sau infecție. Este doar creșterea temperaturii corpului peste limita normală. “Doar” este o glumă pentru că pasul următor poate fi edemul cerebral. Adică o afecțiune foarte gravă, ce afecteaza creierul, reținând lichid la acest nivel; amețeli, stări de vomă, apatie, afectarea rinichilor, ficatului și posibilitatea decesului. Astfel de situații apar atunci când temperatura corpului se apropie sau depășește 41 de grade. (5)
Câinii și pisicile nu sunt singurele animăluțe de companie care suferă din cauza caniculei: animalele de la fermă, păsările exotice ținute în țarcuri amenajate sau colivii,peștii și broscuțele din acvarii, iepurașii și dihorii...etc., cu toții au nevoie de condiții speciale în perioadele caniculare ale anului la fel cum în perioadele de ger se iau măsuri pentru ca animalele să nu fie afectate de vremea rece.

Cred că ne-am lămurit că toate vietățile planetei suferă din cauza caniculei...ce facem însă pentru a ne feri de efectele sale ?
Noi ne ferim de căldura excesivă consumând multe lichide, îmbrăcându-ne subțire și cu haine deschise la culoare, stând la adăpost în intervalul orar în care soarele e mai puternic, făcând dușuri dese pentru a ne răcori, folosind loțiuni de protecție...

Însă cum ne ferim animăluțele?

          Iată ce ne indică medicii să facem în zilele foarte călduroase:
1.  Umbră!!! câinii de curte trebie să aibă o zonă la umbră unde se pot odihni - iar cușca acestuia lăsată la soare nu este o variantă! Pentru câinii și pisicile de la bloc, cel mai bun loc de odihnă rămâne o zonă din apartament departe de geam.
2.   Apă proaspătă!!! apa ar trebui să fie la discreție și de preferat să fie schimbată cât mai des....mai ales pentru pisici, care nu consumă apa prea stătută...
3.   Ieșiți afara dimineața sau seara!!! Nu scoateți animăluțele afară în intervalul orar 11 - 16, când razele soarelui sunt cele mai puternice!!
4.   Dacă e musai să ieșiți afară cu animăluțele în intervalul orar 11 -16, asigurați-vă că protejați animalele de asfaltul fierbinte sau nisipul încălzit: plimbați câinii pe pământ sau prin iarba, sau folosiți papuceii speciali pentru animăluțe!
5.    Atât pentru câinii de la bloc, cât și pentru cei de la curte, este valabil faptul că aceștia nu ar trebui să depună efort în perioada când soarele arde mai cu spor!! Nu uitați că animăluțele noastre nu știu când să se oprească din joacă, așa că trebuie să ne asigurăm că îi oprim din activități la cea mai mică gâfâială.
6.  Baie sfântă baie!!! îmbăierea animăluțelor în perioadele caniculare le ajută să-și regleze temperatura corpului și le binedispune.
7.     NU LĂSAȚI ANIMĂLUȚELE ÎN MAȘINĂ, nici măcar daca are geamurile ușor crăpate...
8.     NU ȚINEȚI BOTUL CÂINELUI LEGAT CU BOTNIȚĂ FIXĂ! acesta are nevoie de o botniță care să îi permită să deschidă botul pentru a se putea răcori!(6, 4)

....Cam acestea ar fi recomandările... să ne asigurăm că le respectăm!


Ce facem totuși dacă se întâmplă ca animăluțul nostru să dea semne că a fost afectat de caniculă?????

La primele semne de șoc caloric este bine să ajutați câinele să se răcorească. Înveliți-l într-un cearșaf umed și obligați-l să bea apă. Abia apoi fugiți cu el la veterinar.  Semnele șocului caloric sunt: gâfâitul abundent, respirația accelerată și zgomotoasă, saliva lipicioasă, febră, vomă, apatie, mișcari necoordonate. (4) 
Scăderea temperaturii corporale este una dintre cerințele imediate și necesare pentru a salva viața animalului iubit. Pot fi folosite soluții perfuzabile, manitol, diuretice, pentru a îndepărta lichidul în exces de la nivelul creierului, protejarea rinichilor, păstrarea unei bune tensiuni vasculare și hidratarea aducătoare de viață.(5)
Care sunt rasele de câini și pisici cele mai afectate de căldură?

Anumite rase de câini sunt mult mai sensibile la căldură decât altele și vorbim aici despre husky, malamut de Alaska, akita și chow chow, care au o blană potrivită vremii reci. De asemenea, rasele cu botul turtit, precum mops, bulldog sau Boston terrier, gâfâie și se răcoresc cu dificultate.(3)

Și pisicile himalayene sau persane se răcoresc greu. Totuși, medicii veterinari spun că, de regulă, pisicile care stau afară nu sunt în pericol, deoarece preferă umbra, și că cele mai multe cazuri de supraîncălzire apar la pisicile lăsate într-o casă sau mașină prea încălzită.(3)

Animalele grase suportă mai greu căldura decât cele cu o greutate normală. “Greutatea lor interferează cu procesul de termoreglare, mai exact cu abilitatea organismului de a elimina căldura”, explică Allison Sande, veterinar VCA Veterinary Referral Associates, din Gaithersburg.(3)
Lucruri importante de reținut!!!

      Dragi posesori de animăluțe, canicula este neiertătoare atât pentru noi ca oameni, cât și pentru animăluțele noastre de companie!
     Nu uitați să țineți sub observație animăluțele în perioada caniculară și să le oferiți toate condițiile necesare pentru a se răcori și ei!
   Dacă animăluțul dumneavoastră dă semne că ar fi afectat de caniculă, încercați să scădeți temperatura corpului animăluțului  și adesați-vă de urgență medicului veterinar!
     Uneori accesoriile pentru animăluțe, chiar dacă par a fi o fiță, sunt de ajutor: papucei care să îi fereasca de arsurile provocate de asfaltul încins, hăinuțele subțiri pe care le umeziți  ajută animăluțul să-și păstreze temperatura ideală o perioadă mai lungă, covorașele speciale din comerț care ajută animalele să se răcorească, o botniță de calitate care permite câinelui să se ventileze corespunzător...etc.
     Doar pentru că e o zi caniculară, nu înseamnă că animăluțul vostru nu are nevoie de mișcare! Alegeți intervalul orar potrivit pentru ora de sport a companionului, sau alegeți zonele împădurite pentru a face mișcare, întrucât zonele umbrite ale pădurii și solul umed răcoros creează o stare de revigorare atât nouă cât și companionilor noștri!
    Pe timpul verii, animăluțele noastre sunt mai expuse la eczeme, iritații ale pielii, alergii și pișcături, așa că deparazitați-vă corespunzător animăluțul, mare grijă la ce mănâncă(cereți sfatul medicului veterinar pentru un meniu de vară), și nu uitați să verificați mai des starea pielii animăluțului de companie!
       Atenție la plimbarea cu mașina!!! Gasiți pe internet sfaturi despre cum să faceți plimbarea cu mașina în perioada caniculară , mai plăcută pentru animăluțul vostru de companie:http://www.lumeanimalelor.ro/sanatate_doc_782_de-ce-nu-e-bine-sa-ti-tunzi-cainele-i-pisica-vara_pg_0.htm !
       Și nu în ultimul rând, mare atenție la decizia de a vă tunde câinele pe perioada verii!!Sunt păreri pro și contra....nu uitați să puneți în balanță toate informațiile și să luați decizia potrivită!




Bibliografie:




P.S.: Acest articol a fost creat folosind informații de pe site-urile specificate în bibliografie, informații scrise de medici veterinari și cunoscători. Personal, nu sunt o persoană avizată a vă sfătui în nici un fel, nici în ceea ce privește sănătatea dumneavoastră personală și nici cea a animăluțelor voastre de companie!

Vă salut călduros(în nici un caz canicular!), ing. Berar Mirabela - Mihaela.